Epilat
Epilare cu ceara
Epilarea cu ceară la salon este cea mai eficientă şi rapidă cale de a scăpa de părul nedorit pentru o lungă perioadă de timp.
Iată câteva zvonuri care circulă despre această procedură şi sfaturi pentru o epilare uşoară şi eficientă:
Dacă te-ai hotărât că metoda epilarii cu ceară este cea care ţi se potriveşte, atunci trebuie iei în considerare că înainte de a merge la salon trebuie să lăsaţi să crească firul de păr până la minimum 5 mm pentru zona membrelor şi 5 mm pentru zona pubiană.
Epilarea cu ceară face firul de păr mai gros şi mai rezistent – FALS!
De multe ori auzim acest lucru însă cel mai probabil persoanele care au lansat acest zvon obişnuiau să folosească lama de ras. Epilarea cu ceară îndepărtează părul din rădăcina iar rezultatul nu are cum să fie altul decât un fir de păr mai moale, iar cu cât şedinţele de epilare sunt mai dese cu atât firul de păr va creşte mai greu.
Piele iritată şi roşeaţă? Depinde de tipul de piele
Unele persoane cu pielea sensibilă se pot confrunta cu o uşoară înroşire a zonei epilate şi eventual cu iritaţii în primele zile. Însă acestea sunt reacţii normale şi vor dispărea în câteva ore sau cel tarziu în ziua următoare. Totuşi, pentru a grăbi procesul de vindecare a pielii este indicat să eviţi sauna, băile fierbinţi sau saloanele de bronzat şi să exfoliezi zona epilată în mod regulat, pentru a preveni creşterea firelor de păr crescute pe sub piele care pot duce la iritaţii şi o piele inestetică.
Îmi va schimba ceara culoarea pielii? Deloc!
Multe femei se tem că procedeul de smulgere a firului de păr va determina o depigmentare a pielii însă acest lucru este complet fals. Este recomandat totuşi ca după epilarea cu ceară, dacă te expui la soare, să masezi zona cu cremă de protecţie solară pentru a preveni atât iritaţiile cât şi o posibilă schimbare a tonului pielii.
În loc să îţi faci griji că ceara ţi-ar putea schimba culoarea pielii, ar trebui să fii mai prudentă cu mersul la saloanele de bronzat, ale căror pericole sunt numeroase şi deloc de neglijat. Pe lângă faptul că poate provoca pete pe suprafaţa pielii, solarul poate creşte cu până la 75% riscul de a dezvolta melanom, o formă agresivă a cancerului de piele, ce face anual peste un milion de victime.
Evită analgezicele înainte de epilare – doar un mit!
Circulă anumite zvonuri conform cărora ar trebui evitată administrarea de analgezice înainte de epilarea cu ceară deoarece acestea pot provoca reacţii alergice. Însă lucrurile stau exact pe dos: administrarea de analgezice este chiar indicată deoarece ingredientele din acestea pot minimiza disconfortul din timpul sesiunii de epilat şi durerea va fi mult mai uşor de suportat.
Ceea ce ar trebui într-adevăr să eviţi sunt produsele pe bază de cafeină, cum sunt: cafeaua, băuturile răcoritoare sau energizantele, care pot sensibiliza nervii de la nivelul epidermei şi fac din epilat o procedură asemănătoare torturii medievale.
Înainte de a lua o hotărâre în ce priveşte metoda de a scăpa de părul nedorit, este recomandat să faci o vizită la medicul dermatolog pentru un control de rutină pentru că există şi contraindicaţii: persoanele care suferă de diabet, boli renale, boli hepatice sau boli ale pielii (eczeme, psoriazis) sunt mult mai predispuse la infecţii ale pielii.
Recent Comments